SCHIMBAREA PUTERII = BULVERSAREA POLIŢIEI

Domnilor poliţişti, Federaţia Poliţiştilor SED LEX priveşte cu mâhnire, însă nu cu indiferenţă tot ceea ce se întâmplă în M.A.I. şi îndeosebi în structurile de poliţie.Aşa cum am spus-o tot timpul, nu este nevoie ca de fiecare dată când se schimbă puterea să se bulverseze poliţia, în sensul că din dorinţa de a-şi promova la conducerea unităţilor de poliţie oameni susţinuţi de politicieni de la diferite paliere, conducerea M.A.I.

Statutul poliţistului va fi modificat!

Federaţia Poliţiştilor SED LEX împreună cu reprezentanţii celorlalte organizaţii sindicale şi ai Corpului Naţional al Poliţiştilor, am reuşit să propunem M.A.I. un proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, proiect pe care îl anexăm.

Preşedinte SED LEX Florin VÎLNEI

Încet dar sigur intrăm în normalitate!

Astăzi, 07.01.2013, Federaţia Poliţiştilor SED LEX a participat la sediul M.A.I. la şedinţa de lucru cu directorul adjunct al DGMRU, un consilier al ministrului, sindicatele şi CNP-ul, privind stabilirea articolelor prioritare din Legea nr.

ÎNCEPUT PROMIŢĂTOR……rămâne de văzut.

Astăzi 03.01.2013, ora 10.00, Biroul Operativ al Federaţiei Poliţiştilor SED LEX a participat la întâlnirea cu ministrul afacerilor interne domnul Radu Stroe, o întâlnire care a avut scopul de cunoaştere a partenerilor de dialog social şi stabilirea unor priorităţi.

LA MULŢI ANI 2013!

Privim către noul an cu speranţă, încredere şi bucurie dar şi cu multe gânduri bune pe care le transmitem tuturor poliţiştilor şi familiilor acestora la trecerea dintre ani. SED LEX vă urează un AN NOU FERICIT - LA MULŢI ANI 2013!

Crăciun Fericit!

Miros de brad, parfum de flori, bat în ferestre colindători, clipesc pe cer mii de culori fiţi fericiţi de sărbătorii acum şi anii următori! SED LEX vă urează Crăciun Fericit alături de familii şi de cei dragi.

Nedreptăţile compensaţiei pentru chirie vor fi îndreptate!!!???

Astăzi 19.12.2012 din dispoziţia conducerii ministerului şi la invitaţia Direcţiei Generale Logistice Biroul Operativ al Federaţiei Poliţiştilor SED LEX a participat la o discuţie privind reevaluarea acordării cuantumului compensaţiei lunare de chirie pentru poliţiştii şi cadrele militare în activitate din cadrul M.A.I.

Dragi colegi!

Cardul reprezinta o modalitate confortabila de a efectua operatiuni cotidiene, in vacante sau la cumparaturi.Este bine cunoscut faptul ca fiecare dintre noi are in posesie cel putin un card, fie ca vorbim de card bancar, carduri de reducere la diferite produse farmaceutice, carduri de sanatate, de transport, de fidelizare a unei companii, etc.

Modificări Ghidul Carierei Poliţiştilor

Ministerul Administraţiei şi Internelor a modificat Ghidul Carierei Poliţiştilor. Prezentăm mai jos modificările şi răspunsul direcţiei de specialitate din cadrul M.A.I.

AM SCĂPAT DE DRACU ŞI AM DAT PESTE TAT"SU!

Domnilor poliţişti, cu părere de rău se pare că „am scăpat de dracu şi am dat peste tat"su, în sensul că nici improvizata guvernare nu s-a dovedit mai darnică cu poliţiştii.Din norma de echipare pentru acest an ne-au dat, ca la milogi, 200 de lei, şi din surse sigure atât de la nivelul M.A.I. cât şi de la M. Finanţelor restul de bani rămân restanţă pentru trimestrul I din 2013. Deci până la finele anului 2012  nu se mai dă niciun sfanţ pentru norma de echipare.

Pagini

Subscribe to SED LEX Federatia Politistilor - In spiritul legii RSS