CSM cere președintelui retrimiterea în Parlament a legii salarizării

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis cu majoritate de voturi, în şedinţa de luni, trimiterea unei scrisori către preşedintele Klaus Iohannis, prin care solicită întoarcerea legii salarizării în Parlament.

Despre salarizare

PESEDIȘTII MAI RĂI CA ȚĂRĂNIȘTII Aceștia și-au dat arama pe față în dezbaterile ce au avut loc pe proiectul de lege privind salarizarea bugetarilor. Dacă pentru Legea 284/2010 au fost avute ca repere:

-         colonelul/comisarul șef de poliție;

Comisia de muncă din Camera Deputaților

În noapte târziu cu reprezentanții MAI la discuțiile pe Legea salarizării în Comisia de muncă din Camera Deputaților.

Întâlnire de lucru la nivelul MAI

Ieri 24 mai 2017, Federația Polițiştilor Sed Lex, reprezentată de preşedinte Florin Vîlnei, alături de celelalte federații reprezentative, am avut o întâlnire cu doamna ministru Carmen Dan, secretarul de stat Cornel Ciocoiu şi reprezentanții principalelor direcții de specialitate din MAI.
Temele de discuții au fost:

Legea a fost promulgată

Ieri 23 mai 2017, preşedintele României a semnat Decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Vot final pe Legea de salarizare in comisia din Senat

Ieri 18.05.2017, Comisia pentru Muncă, Familie și Protecție socială din Senatul României, unde și Federația Polițiștilor SED LEX a fost reprezentată, a încheiat procesul de legiferare pe Legea – Cadru privind salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice, unde spunem că s-a obținut o victorie de etapă, în sensul că s-a reușit:
- stabilirea plafonului de 30% pentru sporuri la nivelul ordonatorului principal de credite și nu la nivelul ordonatorilor de credite așa cum a fost inițial în proiectul de lege;

Incă o lecție de sindicalism primită astăzi !

În dimineața acestei zile, începând cu orele 09.00, peste 22.000 de angajați din toate instituțiile subordonate Ministerului Finanțelor Publice ( ANAF, antifraudă, trezorerii, marii contribuabili, vamă, etc. ), sub coordonarea liderului sindical Vasile Marica, au organizat proteste de amploare în toată țara în fața instituțiilor unde îşi desfăşoară activitatea.
Protestele spontane sunt datorită nemulțumirilor create în sistem față de noua Lege de salarizare unitară.

Informare creșteri salariale aprilie

Drepturile ce se cuvin structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, stabilite prin Legea de aprobare a O.U.G. nr.9/2017, respectiv:

Adresă comisii-grupuri Senat

Către, SENATUL ROMÂNIEI Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională Comisia pentru Buget, Finanțe, Activitate Bancară și Piață de Capital Comisia pentru Muncă, Familie și Protecție Socială GRRUPUL PARLAMENTAR AL

Ruptură între generații sau răscoală în sistem !!!???

Activitate sindicală sau denigrări instituționale !!!???
Tot mai mulți polițişti vorbesc despre problemele acute ale ministerului, dar şi despre lipsa masivă de personal (25.000 de indicatori) care se răsfrânge împotriva tuturor celor care au mai rămas în acestă instituție.

Pagini

Subscribe to SED LEX Federatia Politistilor - In spiritul legii RSS