SĂRĂCIE ŞI CIRC POLITIC

Nu ştim dacă mai era nevoie, însă cu prilejul acestui referendum oamenii politici au demonstrat încă o dată că vorbele lor, care până la urmă sunt nişte minciuni, nu valorează nici doi bani.

În timp ce sărăcia se cuibăreşte tot mai mult în gospodăriile populaţiei, politicienii ne servesc din plin circ politic. Putem constata, nu ştim pentru a câta oară, că puterea îi zăpăceşte pe politicieni, dacă nu cumva erau zăpăciţi din-nainte să pună mâna pe ea.

De fapt ne-au demonstrat că puterea îi interesează numai pentru a avea acces din plin la caşcavalul pe care şi l-au împărţit de la „bulibăşeala” din 1989 şi până în zilele noastre aşa cum au vrut muşchii lor, de au adus ţara la sapă de lemn. Păi atunci se justifică luptele pentru a nu renunţa aşa de uşor la caşcavalul din mână.

Încă o dată s-a demonstrat că ce începe prost se termină dezastruos. Şi  apreciem că vina o poartă unele instituţii importante ale statului cum ar fi armata, care nu a ştiut să gestioneze evenimentele din 1989, când după opinia noastră trebuia să ia puterea şi să organizeze alegeri libere într-un timp rezonabil, iar pentru dezastrul economic şi furăciunile ce au urmat bineînţeles M.A.I., S.R.I. şi justiţia ai căror conducători au căzut la poala politicului şi au închis ochii, dacă nu cumva au fost şi părtaşi la nelegiuirile comise.

Şi uite aşa sub oblăduirea acestor structuri s-a ajuns să se vândă totul pe nimic, să nu mai avem industrie, agricultură şi să trăim din taxe şi impozite şi bineînţeles din importuri.

Dar până la urmă ne întrebăm dacă mai avem şi ţară, după felul în care ne tratează unele state europene şi nu numai, sau suntem o oarecare colonie.

Ne aşteptam să fim trataţi ca o colonie după felul în care s-a negociat aderarea la UE, adică în genunchi, în condiţiile în care această construcţie europeană asemuită unui castel de nisip, avea nevoie să acapareze România.  Până la urmă clasa politică a negociat aderarea ţării la diverse organisme aşa cum au negociat şi distrugerea economiei, adică după interesele găştilor politice, deşi chiar partidele sunt organizate pe găşti.

Este strigător la cer cum o ţară cu un potenţial agricol deosebit să importe peste 70% din necesarul de carne şi produse din carne. Da, este strigător pentru că printre principalii importatori se află tot politicieni sau prieteni de-ai lor. Şi atunci de ce să existe interes pentru dezvoltarea unei agriculturi moderne? Oare nu mai există o fărâmă de naţionalism în clasa politică?

Grav este că şi instituţii importante ale statului sunt legate ombilical de politic, a se vedea CCR, CSM şi multe altele, dar le-am amintit pe cele două care în prezent, cum toată lumea sesizează, fac diferite jocuri politice.

Îi informăm pe poliţişti că organizaţia noastră de sindicat nu are partipriuri politice, dar nu poate fi indiferentă la mojiciile politicului care din păcate are interferenţă în toate structurile statului, care în timp au devenit structuri ale partidelor sau persoanelor care deţin vremelnic puterea.

Credem că toată lumea îşi aminteşte cum în campaniile electorale candidaţii la alegeri, oricare ar fi ele, se comportă ca nişte milogi iar când obţin calitatea de aleşi se transformă în zmei, unii cu un comportament deplorabil care de multe ori ne hotărăsc soarta.

Iată de ce domnilor poliţişti vă recomandăm să nu vă mai lăsaţi impresionaţi şi să nu daţi dovadă de clemenţă faţă de logofeţii acestei ţări indiferent de rangul lor şi aplicaţi legea fără diferenţieri, pentru că a sosit momentul ca nimeni să nu fie mai presus de lege.

Adresăm rugămintea poliţiştilor să-i  devoaleze pe logofeţii locali sau din altă parte precum şi pe şefii care îi obstrucţionează în aplicarea legii. Considerăm că numai astfel, alături de alte organe ale statului, vom impune domnia legii şi îi vom determina şi pe anumiţi şefi cu apucături, să iasă de sub pulpana logofeţilor locali.

Și nu uitaţi că organizaţia noastră de sindicat, în orice situaţie, este alături de polițiști.

Biroul Operativ SED LEX