Politia Romana incotro

Cum vor mai reacționa polițiștii, acum ?

Poliția Română, singura autoritate specializată a Statului Român cu atribuții în gestionarea și eradicarea fenomenului infracțional, este lovită în plin de comandantul suprem.

Mult așteptata Lege privind autoritatea polițistului, a fost atacată astăzi de către președinte la CCR.

Ce să mai înțelegem noi acum, domnule președinte ?

Ce pot să mai înțeleagă acum familiile văduve ale polițiștilor măcelăriți în gări, înjunghiați în posturile de poliție, zdrobiți cu autoturismele în trafic sau împușcați în timp ce slujeau țara? Că președintele nostru este preocupat de un război împotriva românilor și al României?

Cine mai poate să se uite în ochii acestor familii de polițiști, când cei care spun că reprezintă Statul Român sunt împotriva românilor.

Cum mai puteți să-i priviți în ochi pe acești oameni, polițiști, care vă sprijină în deplasările zilnice ?

Prin această decizie, se încurajează de la cel mai înalt nivel, destabilizarea ordinii și siguranței naționale și încurajarea fenomenului infracțional.

Biroul Operativ al Federației Polițiștilor Sed Lex, condamnă ferm această decizie de a contesta pachetul de legi pivind autoritatea polițistului la CCR, catalogând această acțiune ca pe o lovitură mișelească dată unei structuri a Statului Român și implicit împotriva cetățenilor corecți ai acestei țări.

Cetățenii corecți ai acestei țări își doresc o Poliție puternică, dreaptă și corectă. Dumneavoastră, NU ?