Pana la urma ce s-ar dori ?

PÂNĂ LA URMĂ CE S-AR DORII ?

Ne uitam mai zilele trecute la o emisiune tv, la unul din posturile de știri, emisiune la care a intervenit telefonic și ministrul afacerilor interne, domnul Marcel Vela și am rămas, oarecum, oripilați de atitudinea moderatorului, care îi considera pe polițiști „negrii pe plantație”.

În opinia sa polițistul trebuie să fie la dispoziția cetățeanului 24 de ore din 24, pentru că de aceea beneficiază de sporuri, la care domnul Vela intervenea prompt, spunând că polițistul care lucrează suplimentar sau sâmbăta, duminica și sărbătorile legale, trebuie să fie plătit suplimentar, la care moderatorul se aprindea și mai tare pentru faptul că polițistul beneficiază de sporuri și mai este și plătit suplimentar, iar sindicatele îi căinează pe polițiști pe la diverse emisiuni TV.

Avem impresia că lumea confundă sau dorește să confunde programul de lucru al polițistului cu serviciul polițienesc, care întradevăr trebuie să aibă, și chiar are caracter permanent. 
Putem spune că domnul ministru a intervenit de această dată pentru a fi pe placul moderatorului, în sensul de a pune într-o lumină proastă atât organizațiile sindicale cât și polițiștii, adică uite că ei mai vor și bani pentru munca prestată în anumite condiții.

Desigur domnul ministru nu are de unde și cum să știe întreaga legislație care li se aplică polițiștilor, însă trebuie să se abțină de la anumite aprecieri vis-a-vis de organizațiile sindicale și mai ales de polițiști. 
Poate domnul moderator nu știe că toate sporurile de care beneficiază polițistul sunt prevăzute de legislația în vigoare și se acordă pentru că exercitarea profesiei de polițist implică îndatoriri, condiții speciale și riscuri deosebite, iar polițistul trebuie să beneficieze de drepturi compensatorii.

Credem că mai toți cetățenii, de bună credință, ai acestei țări știu că durata normală a timpului de muncă, deci și pentru polițiști, este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, conform Codului Muncii.

Aprciem că și România face parte din rândul țărilor democratice iar democrația costă, pentru că nimeni nu mai este dispus și nici nu poate fi obligat să efectueze muncă patriotică. 

Astfel că și pentru polițist munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite sau se acordă un spor salarial care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază, așa cum glăsuiește Codul amuncii.

Pentru neștiutori sau ignoranți, același cod al muncii spune că salariații beneficiază de repaus săptămânal care se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. 

Ori polițiștii care lucrează în zilele de repaus săptămânal și în sărbători legale, ca și alte categorii sociale, beneficiază pentru munca prestată în asemenea zile, de un spor salarial ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii efectuate în programul normal de lucru. 

De, așa se întâmplă atunci când am acceptat ca sporul salarial în aceste situații să fie de 75% și nu de 100%.

Trebuie să se aibă în vedere că și polițiștii sunt oameni și nu roboți iar munca prestată de ei în plus peste cele 8 ore zilnic, 5 zile pe săptămână trebuie să se regăsească într-un spor salarial, la fel și în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. 
În aceeași emisiune ministru de interne a susținut că majoritatea polițiștilor își fac datoria, însă foarte mulți, cu experiență, au plecat din sistem prin pensionare. 
Da domnule ministru, polițiștii au plecat, pleacă și vor pleca atâta timp cât există incertitudini în politica legislativă iar politicienii sunt imprevizibili. 

Considerăm că nicăieri în lume structurile de ordine publică nu sunt puse la colț, de politruci, ca la noi. 

Miniștrii care fac pe durii își bat joc de cariera unor angajați, care până la urmă și-au făcut datoria. 

Și uite așa oamenii pleacă, scârbiți, de sistem, deși nu sistemul e de vină ci politicienii și unii oameni care îl conduc vremelnic.

Dar ce să mai spunem de sistem când premierul țării se exprimă cu pensii nesimțite, ne întrebăm și noi în ce țară premierul are o asemenea poziție față de pensiile structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională chiar dacă s-a referit zicese la șefime. 
Desigur că față de polițiștii care nu-și fac datoria sau se ocupă de alte găinării, până la urmă trebuie luate măsuri drastice, dar nu oricum, ci în urma unor analize temeinice.

Oare ce se dorește cu structurile operative și cele de ordine publică ?