Informație de ultimă oră

În urma discuțiilor purtate cu factorii de decizie guvernamentali, transmitem următoarele:
În data de 02.08.2017 va avea loc şedința Guvernului, şedință în care se va adopta o O.U.G. cu următoarele prevederi:

- pensiile militare de stat nu se vor mai actualiza cu salariile în plată ci în funcție de indicele de inflație;
-astfel nu vom mai avea situații în care pensiile vor fi mai mari decât salariile;
- se va acorda o creştere salarială de aproximativ 10% pentru toți polițiştii.
Am făcut propunerea ca pentru funcțiile de execuție creşterea salarială să fie de 12 % iar pentru funcțiile de conducere creşterea să fie de 8 %.

Modificările de substanță privind vârsta de pensionare sau baza de calcul, vor avea loc într-un cadru transparent la o dată ce va fi comunicată ulterior, cel mai probabil începând cu luna octombrie.

Deficitul de personal.

În perioada imediat următoare se vor lua deciziile necesare pentru comprimarea perioadei de şcolarizare a promoțiilor de elevi 2016-2018, cu finalizarea cursurilor în decembrie şi încadrarea acestora în ianuarie 2018.
S-au identificat soluțiile legale pentru a se reduce perioada de şcolarizare la agenți/subofițeri de la 2 ani la 1 an şi totodată mărirea capacității de şcolarizare.
Astfel în 3 ani de zile putem încadra în sistem aproximativ 15.000 de polițişti/jandarmi/pompieri, toți proveniți din instituțiile de învățământ.

Având în vedere avalanşa de informații contradictorii pe marginea Legii Pensiilor Militare nr. 223/2015, nu putem decât să îndemnăm colegii la mult calm şi luciditate în deciziile lor de a opta să rămână în sistem sau să se pensioneze.

Preşedinte Sed Lex
Florin VÎLNEI
0727185101