Groparii Ministerului Afacerilor Interne !

Într-un context politic destul de tensionat, cu o presiune uriașă pe umerii polițiștilor, jandarmilor și ai colegilor din MAI ce sunt angrenați în activitățile privind alegerile prezidențiale, ministrul Marcel Vela, face declarații halucinante.

Nu noi sindicatele am facut legi în Ministerul Afacerilor Interne, nu noi am numit șefii pe criterii politice, ci dumneavoastră, politicienii, iar acum încercați să aruncați vina pe oricine altcineva pentru a vă ascunde neputința și nepasarea în care ați guvernat 30 de ani.

Domnule ministru, conduceți unul dintre cele mai importante ministere, Ministerul Afacerilor Interne !

Sub mandatul dumneavoastră vă solicităm să întăriți și credibilizați această instituție, să respectați acești oameni care sunt în slujba statului/cetățeanului 24 / 24 de ore, să-i încurajați în lupta cu infractorii, să-i respectați și zilnic să vă preocupați pentru a le asigura resursele financiare și materiale necesare, pentru ca această instituție să funcționeze normal.

Nu îi timorați, nu îi jigniți, nu le subminați autoritatea doar cu scopul de a încerca să înlăturați toți șefii care nu doresc și nu acceptă poziția ghiocelului în fața politicului.

Federația Polițiștilor Sed Lex, organizație sindicală reprezentativă la nivelul MAI, a fost, este și va fi corectă și verticală în relația cu toate conducerile profesionale, am apărat, vom apăra și vom sancționa orice abuz comis de către cei care vremelnic conduc destinele colegilor nostri, fără să ne intimideze astfel de declarați.

Vom fi în sprijinul polițiștilor, adevăraților profesioniști care și-au sacrificat sănătatea și familiile pentru această frumoasă profesie, profesia de polițist, sancționând orice derapaj de la normele legale ce guvernează această profesie.

Referitor la afirmațiile că polițiștii nu pot fi trași la raspundere disciplinar, deoarece procedura de sancționare este prea scurtă, vă informăm că acest termen de 6 luni este prevăzut și în Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.

Art. 252, alin.1 din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii:
(1) Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

https://www.agerpres.ro/politic/2019/11/18/marcel-vela-politistii-si-sin...