Demersuri IGPR

Ne reprezentăn toți membrii cu demnitate și onoare.

Urmare a demersurilor Sindicatului Polițiștilor DECUS, membru al Federației Polițiștilor SED LEX, am reușit ca la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române să constituim o comisie formată din conducerea IGPR, reprezentanți sindicali, ai CNP, juridic si resurse umane, pentru a analiza situația și starea conflictuală din cadrul IPJ Sibiu.

Astfel, în data de 17.10.2018, vom asculta atat opinia colegului nostru ag. șef principal  Răduinea Marian, cât și a șefului IPJ Sibiu - comisar șef Ivancea Tiberiu.

Situația de fapt este un precedent creat în Poliția Română, dar și un semnal de alarmă pentru cei care nu înțeleg că în instituția noastră cei care încalcă legea vor fi aspru sancționați, indiferent de gradul profesional deținut sau functia ocupată.

Pe această cale îi asigurăm pe toți membrii noștri de sindicat de întreg sprijinul nostru dar și de siguranța și certitudinea pe care să o aibă în momentele dificile: Conducerea Federatiei Politistilor SED LEX, le va reprezenta necondiționat interesele atât în fața comenzii IGPR cât și a Ministerului Afacerilor Interne.

Vom reveni cu informații după ședința din 17.10.2018.