Ce am câștigat și ce am pierdut ?

Totul a început foarte frumos la sfârșitul anului 2004, când legislația ne-a conferit dreptul să înființăm sindicate în Ministerul de Interne.

Mulți dintre noi am pornit de la 15 membri fondatori și am tot construit în această perioadă, fără să ne raportăm la mamutul creat de respectiva conducere a M.A.I., din asociația profesională CNP, nu de la 15 oameni ci de la câteva zeci de mii de oameni.

La mai bine de 13 ani de democrație în evoluția mișcării sindicale, ne confruntăm cu o problemă majoră, una de credibilitate, a celor care conduc și sunt în fruntea unor sindicate.

Cred că este momentul să înmânăm ștafeta generației tinere, polițiștilor tineri, polițiștilor activi care sunt angrenați zilnic în realitățile profesionale, dar și în contact permanent cu oamenii.

Scopul nostru este să nu ne folosim de sindicate pentru a ne război, pentru a ne îngreuna activitățile sau pentru a ne reclama între noi.

Noi, liderii de sindicat, trebuie să ne comportăm exemplar, să știm cum să ne negociem drepturile, cum să ne promovăm imaginea, cum să ne facem respectați și iubiți de către societatea civilă.

Atacurile furibunde împotriva instituției ne-au adus în starea actuală, fiind catalogați ca oameni reclamagii, oameni needucați, fără respect și uneori oameni care aplică legea discreționar.

Fără să dezvoltăm prea mult subiectul, toți angajații din M.A.I. observă și simt starea de spirit actuală, prăpastia salarizării dintre anumite categorii bugetare, lipsa respectului față de importanța muncii, slăbirea autorității statului, legislația precară privind combaterea contravențiilor și a infracțiunilor, etc.

De ce această stare și ură împotrivă noastră ?

Putem spune că, această atitudine se justifică până când în fruntea mișcării sindicale nu vor fi polițiști activi - nu pensionari, polițiști corecți - nu arestați, polițiști onești - nu vameși.

Este timpul ca reforma în M.A.I. să înceapă și la nivelul sindicatelor, pentru ca angajații să aibă un viitor sănătos.

Puterea de decizie vă aparține vouă.

Nu vă lăsați influențați viitorul de cei care au deja pensiile la purtător.

Reformă = performanță.