Cartile de identitate

UE introduce măsuri de securitate mai stricte pentru cărțile de identitate pentru a reduce frauda de identitate.

Marți, 19 februarie 2019, reprezentanții președinției române a Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal cu privire la un *regulament care va spori securitatea cărților de identitate ale cetățenilor UE și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor UE și membrilor familiilor acestora care nu sunt cetățeni ai UE.*

Acordul informal urmează acum să fie transmis reprezentanților permanenți la UE, spre confirmare în numele Consiliului.

Noile norme propuse vor îmbunătăți securitatea acestor documente prin *introducerea unor standarde minime, atât pentru informațiile conținute, cât și pentru elementele de securitate comune tuturor statelor membre care le emit.*

Standarde de securitate pentru cărțile de identitate*

În temeiul noilor norme propuse, cărțile de identitate *vor trebui produse în format uniform de card de credit (ID-1), să includă o zonă de citire optică și să respecte standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizația Aviației Civile Internaționale).

Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie și două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact.

Cărțile de identitate vor indica codul de țară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE.

Cărțile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani și o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani.

Statele membre pot elibera cărți de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. 

În cazul în care se emit cărți de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.

Mandatul de negociere prevede că noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare, aceasta însemnând că până la data respectivă toate documentele noi eliberate trebuie să îndeplinească noile criterii.