Autoritate politisti

CAMERA DEPUTAȚILOR A VOTAT PROIECTUL DE LEGE PRIVIND ÎNTĂRIREA AUTORITĂȚII POLIȚIȘTILOR

Proiectul de Lege privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice – având scopul de a întări autoritatea polițiștilor  a fost votat în Camera Deputaţilor, Camera decizională, urmează a fi trimisă la Administraţia Prezidenţială, spre promulgare. 

Trebuie spus că actul normativ adoptat de Parlament nu vizează domeniul adunărilor publice (mitinguri, activităţi de protest etc.).

În proiect sunt instituite reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, de control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt clarificate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliţiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, respectiv sunt prevăzute garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor cetăţeanului.

Până la urmă proiectul de lege  stabilește ce drepturi şi obligaţii revin atât polițistului cât și cetățeanului.

Îi rugăm pe polițiști să aibă în vedere că legea intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, perioadă în care trebuie să studieze legea ce va fi promulgată, pentru a o putea aplica.

Suntem convinși că la nivelul structurilor operative se vor desfășura dezbateri și vor fi făcute clarificările ce se impun, în vederea aplicării unitare a acesteia.

Prezentăm proiectul de lege adoptat